Omul cu ţuleapu’ revine (cu noutăţi!!!)

După o lungă absenţă am decis, dragi fani ai ţuleapului, să revin pe ecrane (sau mă rog, monitoare). Şi ca să nu ziceţi că revin cu mâna goală, vă aduc veşti. Nu ştiu dacă chiar vă vor interesa, dar eu vă spun oricum (măcar să mă laud).

De vreo 7 luni de când nu am mai scris nimic, multe s-au mai întâmplat, dar cel mai important este că am reuşit cumva să mă mut din Arad la Cluuuj. Bineînţeles că partea mai fericită a problemei e că m-am mutat împreună cu Domnişoara cu Nasturele (tre’ să vă amintiţi de ea, făptură aceea mică si dragălaşă pe care o iubesc aşa de mult).

Şi ca să fie relaţia şi mai clar pe drumul cel bun, ne-am luat şi un animăluţ de casă – un motănel birmanez de toată frumuseţea, pe care l-am botezat cu foarte multă afecţiune “The Fuzz”. Tot cu afecţiune, l-am poreclit Fiul Satanei, cei ce au pisică ştiu probabil de ce.

Având parte de atâta bucurie, tre’ să recunosc că am fost puţin deturnat de la a scrie, dar nu am uitat cum. Probleme mai am eu multe, şi vorba vine, eu nu am lucruri care mă irită, am lucruri pentru care nutresc o ură arzătoare şi încrâncenată. Dar despre asta vorbim mai tărziu…

Pe moment vă spun atât – ţuleapu’ revine!

scrie un comentariu »

Post-ul unui răsărit de soare

Sunrise1De foarte multă vreme nu am mai muncit o noapte întreagă la proiecte, lucrări și alte lucruri de genul ăsta. Ei bine, acu’ câteva zile mi s-a întâmplat și asta, așa ca să nu uit cum e. Cu ocazia asta am ajuns la o concluzie – nu mai sunt chiar atât de tânăr pe cât credeam – a doua zi, dupa 8 ore de lucru abia mai stăteam pe picioare de somn. Dar în rest a fost mișto.

Tre’ să recunosc că de la noaptea aia, am rămas cu un puternic sentiment de aptitudine – mă simt apt. De ce? Mă simt apt de a face ceea ce e necesar – profesional, social, personal. Și nu mă simt apt la modul teribilist adolescentin, mă simt apt la modul matur și cugetat – pot, în viață, să rezolv o problemă. Deși în mod normal lumea s-ar plânge că o noapte albă îi obosește, eu aș putea spune că mi-a fost chiar de folos.

Mi-am dat seama că pot. Orice. Dacă chiar vreau. Iar răsăritul de soare pe care l-am prins în timp ce beam probabil a doua cafea mi s-a părut fantastic. Ca începutul unui nou capitol al vieții – momentul maturizării mele depline. Deși domnișoara cu nasturele nu e prea încântată de ideea de maturizare, eu pot să spun cp sunt chiar fericit, pentru că oricum, la suflet rămân un copil – dar un copil care se descurcă singur în viață.

Așadar, dragi copilași – munciți, doriți, puteți (Hehe, foarte lenininstă fraza asta!).

scrie un comentariu »

Țuleapu’ și drama

În ultimul an televizorul meu a devenit un fel de țuleap – adică șede, și altceva nu mai face. Am renunțat la a mă uita la televizor exact așa cum am renunțat acum la țigări, cold turkey, cum ar zice americanu’. Ambele decizii, pe cât de neașteptate, pe atât de hotărâte, le-am luat din motive de sănătate. De fumat, e oarecum clar de ce, după atâtea campanii și prezentări, de televizor pentru că îmi dăunează în principiu moralului și intelectului.

Cred că m-am lăsat de televiziune din cauza știrilor – mai ales a ălora de la ora 5. M-au scârbit în așa măsură încât nu mai pot pune mâna pe telecomandă fără să mă demoralizez. Tot în legătură cu chestia asta mă irită cuvântul ”dramă” care tot îl auzeam de la prezentatoarele de știri. Evenimente dramatice, drame ale unor oameni…

M-am săturat de drame și de oameni care se plâng. Se plâng că li se întâmplă tot felul de nenorociri, că România e o țară de rahat, că nu pot să plece în străinătate, că viața e în general de căcat și alte asemenea. Deseori oamenii aștia au dreptate, viața e grea, dar nu e grea numai pentru ei, sau nu e mai grea pentru ei decât pentru alții.

Noi toți ne luptăm pentru ce vrem și ce avem în viață. Uneori izbândim, uneori viața ne trântește de nu mai știm de noi. O doar o chestiune de timp, până la urmă toți dăm de greutăți. În consecință  eu unul chiar nu am nevoie de tot fleul de indivizi deprimați sau chiar autodeprimați care să îmi spună cât de grea e viața. Deja am aflat! Trebuie doar să mă uit în jur sau în oglindă și deja am parte de destule drame pentru suflețelul meu și așa destul de obosit.

Cu toate astea, eu unul, și mulți alții, ne ridicăm după fiecare cădere și mergem mai departe. Așa mi se pare firesc. Alții nu pot să facă asta. E decizia lor – e imposibilitatea lor de a depăși unele probleme. Pe unii îi înțeleg, mai ales dacă nu primesc nici un fel de ajutor, dar pe aceia care, în ciuda unor mâini prietenoase întinse tot nu mai doresc a înainta nu îi înțeleg.

La aceștia din urmă vreau să le explic doar atât – să nu uite să iubească atâta timp cât au ce/pe cine iubi, să se bucure de ceea ce pot cât timp mai au ocazia și să înțeleagă că fericirea nu poate exista fără o doză complementară de nefericire. Tocmai de aia, nu ne putem opri din drum în nefericire, la fel cum nu putem să ne oprim în fericire. Dar putem spera și putem merge înainte!

scrie un comentariu »

O scrisoare…găsită

Pentru o domnișoară…

Cu un nasture…

Iubita mea,

Într-o pană de inspirație scriitoricească groaznică, mi-am adus aminte de ceva ce mi-ai spus – îți place ce și cum scriu!

Și mi-am adus aminte de o altă discuție de a noastră, legată de motivul pentru care scriu pe blog – aveam la un momentdat sentimentul că sunt în căutarea aprobării cuiva – a oamenilor în general. Tu mi-ai spus că ar trebui să îmi ajungă faptul că sunt mulțumit de ce scriu și că ție îti place. Ai avut dreptate! Îmi ajunge! Nu mai am nevoie de altceva!

Astăzi nu am dorința de a mă plânge de lucruri ce mi se întâmplă sau de a fi ironic la adresa unor oameni sau situații – astăzi vreau să vorbesc cu tine. Chiar dacă nu pot să te privesc în ochi și să îți spun toate astea, eu ți le scriu, așa cum ți le-aș fi zis ținîndu-te de mână.

În ultimele luni am surpins multe schimbări la mine, în bine – cauza lor nu o cunosc – dar în mod sigur e legată de tine. Fericirea mea din fiecare după-amiază când apucăm și noi să vorbim și să ne mai rupem, chiar dacă doar pentru câteva minute, de toate cele ce trebuie să le facem, e depășită doar de fericirea acelei zile de vineri când stau în trenul Arad – Cluj și blog-ui. Tristețea zilei de duminică, contrastează perfect cu fericirea anterioară și parcă dă mai multă însemnătate iubirii ce ți-o port.

Eram un personaj desul de reținut, prea puțin dornic de a-mi exprima sentimentele. Probabil că nu erau destul de puternice sau probabil că eram eu mai rușinos. Ei bine, acum mi-am dat seama că nu e nimic ce trebuie ascuns din ceea ce simt, dimpotrivă, e un semn de noblețe a spune în fața tuturor – te iubesc! ești perechea mea perfectă și vreau să-mi fi alături pentru totdeauna!

Am fost lipsit de voința de a trăi, mi-am târâit existența de la o zi la alta, de la un bar la altul, de la o plictiseala la alta – și apoi ai apărut tu! Mi-ai demonstrat că din plictiseala mea și din plictiseala ta putem crea fericire! Putem face dragoste – în toate sensurile expresiei! Și uitasem la un momentdat că se poate așa ceva.

Închei spunând doar atât – îți multumesc că ai fost și ești alături de mine.

Cu totul al tău,

Eu

P.S. Te iubesc!

Comentarii (1) »

Pe cine, ce și de ce iubesc

Sunt un personaj cu multe pasiuni – majoritatea trecătoare dar oricum destul de intense. Acu’ neținînd seama de anvergura temporală a lor, o să vă prezint câteva chestiuni care le iubesc (într-o ordine analfabetică și în general total aiurea):

1. viața – pentru că e frumoasă

2. florile – pentru că e multe (ca să fiu și eu în pas cu moda)

3. vara – pentru că nu-i ca iarna

4. copiii – dar numa’ ăia simpatici și cu privire inteligentă – îmi place perspectiva lor asupra lumii și le ador curiozitatea

5. cărțile bune – numai nu mă întrebați care sunt acelea că avem prea mult de discutat – alea care îmi plac mie

6. iarna – pentru că nu-i ca vara și se află în perfecta ei complementaritate

7. meandrele concretului – pentru că nu am nici cea mai vagă idee care sunt

8. ursuleții de pluș – pentru că îmi aduc aminte de iubita mea

9. păpușile frumoase – de aia!

10. pe mine – pentru că sunt aproape perfect

11. pe oamenii sinceri – pentru că sunt

12. filmele – pentru că sunt din ce în ce mai proaste, dar au început bine

13. femeile – pentru că sunt așa de greu de înțeles

14. Țulepii – pentru că mă călăuzesc în viață

15. Ceasurile de mână – pentru că arată bine și îmi sunt total inutile – eu unul am vreme

16. Mama – din motive evidente (deși nu atât de evidente pe cât ați crede)

17. Pușculițele – pentru că niciodată nu reușesc să adun bani în ele dar îmi plac cum arată

18. Drumurile – pentru că sunt mai frumoase decât destinația (de cele mai multe ori)

19. Chinezii – că sunt mulți

20. Domnișoara cu Nasturele – pentru că…dacă aș ști de ce o iubesc cred că ar fi grav. Nu știu – adică aș putea să vă spun: e frumoasă, e deșteaptă, e sinceră, e înțelegătoare, e chic e…, e…, e… dar asta nu cuprinde esența simțirii mele. O iubesc pentru că este așa cum este – cu totul ce înseamnă ea.

Cred că nici nu trebuie să știm de ce iubim unele lucruri – disecția la rece a unui sentiment pentru a îi afla cauza îl ucide. Așadar, rămân la bucuria trăirii – iubesc! Sunt îndrăgostit – de o fată, de viață, de flori, de vară……

scrie un comentariu »

Ce și cine mă mai enervează

Mi-am adus aminte azi că mă enervează oamenii care se plâng. Ca atare, tre’ să mă plâng și eu de ei. Cred că îi știm cu toții pe oamenii la care mă refer – aceia care, indiferent de condiții, sunt mereu nemulțumiți. Enervarea și nefericirea a devenit deja modul lor de viață.

Ce mă enervează pe mine la oamenii ăștia:

1. Oricât li s-ar îmbunătăți starea tot vor găsi o chichiță care le va pricinui cea mai mare nemulțumire;

2. Orice ai face, tot nu îi poți convinge că starea în care se află e una per ansamblu fericită și că ar trebui să se bucure de ea – pentru cauza acestui fapt vezi pct. 1;

3. Se plâng prea mult și fac pe victimele;

4. Pur și simplu îmi vine să îi pocnesc – și mie nu îmi place violența.

Eu înțeleg că toți avem motive de a fi nefericiți dar cred că avem totuși măcar un motiv de a fi și fericiți – iar motivul ală este suficient, cel puțin pentru mine, ca să mă facă să uit de toate grijile măcar pentru o vreme. Atâta timp cât ai totuși motive de fericire mi se pare o greșeală de neiertat să nu te bucuri de ele.

Așadar, oameni buni, opriți-vă puțin, lăsați grijile deoparte și uitați-vă la lucrurile frumoase din jurul vostru – o zi frumoasă, un copilaș dragălaș, un copac în flori, o îmbrățișare – orice ar fi – și bucurați-vă de ele cât le mai aveți.

scrie un comentariu »

Munca, țulepismul și paradisul

Am ajuns azi la concluzia că nu e bună munca. Omul și munca sunt două lucruri care nu trebuie să fie niciodată combinate. Și ca să fie treaba oficială, să nu ziceți că doar îmi e mie lene și vreau să fug de muncă, vă ofer un temei biblic în sprijinul ideei mele.

Voi aduce în discuție următorul citat din Geneza 3:19, din vorbele lui Dumnezeu către Adam după ce acesta din urmă cade în păcat:

”În sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea”

Concluzia mea e următoarea – munca a fost introdusă pe pământ ca o pedeapsă, niciodată nu a fost efectiv nevoie de ea. în Paradis Adam și Eva nu munceau (te întrebi atunci de ce Dumnezeu a muncit la creerea lumii – știm că a muncit dat fiind că după aceea a trebuit să se odihnească).

De la ideea asta am făcut o nouă descoperire – țulepismul așadar este mai mult decât o filozofie de viață și o metodă de autocunoaștere, este de-a dreptul o cale spirituală spre paradis. Haha! Știam eu că există un scop măreț în toată chestiunea asta.

Așadar, dragi țulepiști, curaj – suntem pe drumul cel bun! și că tot se apropie 1 Mai (ziua internațională a muncii, deh) – rămân cu urarea următoare – jos cu munca!

P.S. – niciodată nu am înțeles de ce de ziua internațională a muncii nimeni nu muncește.

scrie un comentariu »

Ecologie, electronică și citit

Iar am tras chiulul de la scris o vreme, dar sunt convins că nu am pierdut mare lucru, și nici voi.

Adevărul este că am fost foarte prins în treburi, și ca dovadă și acuma scriu din trenul Cluj-Napoca – Arad (ca să fiu și eu trendy că am laptop și stau cu el în brațe în tren). Având drumuri destul de dese cu trenul, mă uitam așa la oameni și am ajuns la concluzia că au mult prea multe electronice, mai ales anumite categorii.

În general personaje tinere, între 18-32 de ani, sunt acei oameni îmbrăcați trendy și care după ce se instalează pe locul lor în tren încep și scot (și aici dau 3 exemple absolut reale):

- un laptop, un iPod Nano, un Blackberry, două telefoane mobile destul de scumpe;

- un laptop, un iPod, un DVD Player portabil, două telefoane mobile;

- un laptop, un iPhone (!), un Blackberry, și încă un telefon mobil.

Acuma spuneți și voi – nu vi se pare că unii oameni exagerează cu electronicele? Adică dacă ai iPhone, la ce mai ai nevoie de Blackberry? Dacă ai laptop, la ce îți mai trebuie DVD Player portabil? Pe mine mă depășesc toate astea, dar poate sunt eu mai învechit.

Oricum, treaba este clară – iPod-urile le folosesc la ce e normal – ascultat muzică, DVD playeru’ pentru filme și laptop-urile pentru filme, muzică sau jocuri. Tot speram și eu să văd pe cineva care chiar lucrează pe laptopul lui, sau care măcar blog-uie sau citește ceva, dar cu o mică excepție, nu a fost cazul.

Acu’, și eu zic că sunt un personaj destul de ocupat,dar de asta tocmai în tren mai apuc să mai citesc câte o carte, că oricum nu am nimic mai bun de făcut. Mă așteptam ca mai multă lume să fie de aceeași părere. (și uite că numai ce s-au așezat lângă mine doi indivizi care se pun să se uite la un film).

Prima dată am zis că e nasoală treaba că nu mai citim nimic, da” după aceea mă gândeam că poate toți oamenii aștia sunt ecologiști – nu vor să mai fie tăiați copaci ca să se facă hârtie din ei. Eu unul sincer sper să fie asa (deși am foarte mari îndoieli)!

Îmi aduc aminte acum de o conversație destul de recentă cu un prieten, conversație în care mă plângeam că telefoanele mobile sunt prea complicate și că nu vad nevoie accesului la wireless prin mobil. Cine intră pe wireless de pe mobil? La care răspunsul prietenului meu a fost clar – Eu! (De ce?) Pentru că pot, și ca să văd cum merge!

Poate așa e și cu toate electronicele astea, dacă tot există, de ce să nu le folosim? Dar dragi ”ecologiști” – lăsați-o mai moale cu toate astea, și mai umpleți-vă timpul și cu o carte!

scrie un comentariu »

Opriți planeta, vreau să cobor!

Am rămas zilele astea și fără inspirația de a scrie ceva și fără timpul necesar (nu de alta da’ blogul chiar nu a fost nicicând o prioritate). Ceasuri

Am observat pe pielea mea ceva foarte interesant de care mi-au spus câteva persoane separate mai acu’ o vreme, dar nu prea am băgat eu de seamă la momentul respectiv. Timpul se comprimă! Nu știu despre voi, dar mie unuia chiar mi se pare că ceva ciudat se întâmplă – nu mai am timp să fac tot ce mi-am propus. Mă duc dimineața la lucru cu un plan acceptabil de bătaie, dar niciodată nu apuc să termin tot ce trebuie. Vin acasă cu alt plan de lucru și nici ală nu iese.

Drumurile către Cluj, să o văd pe domnișoara cu nasturele, par mai scurte (nu că ar fi ceva rău în asta, dar de obicei atunci mai am vreme și eu să mai citesc o carte – acu’ nici aia nu mai apuc). Din nefericire, și zilele petrecute cu iubita mea par scurte și nopțile la fel.

Fac tot felul de planuri, pregătesc activități, dar nu apuc să le finalizez. Termenele limită pentru tot felul de lucruri se apropie cu o repeziciune care îmi dă de bănuit, zilele trec mult prea repede una după alta și parcă numai ce era vara lui 2008.

Nu mai am timp! Am atât de multe lucruri care vreau să le fac, dar timpul nu mă ajută, parcă îmi scapă printre degete, irecuperabil, inevitabil!

Așadar, rămân cu rugămintea…

Opriți planeta, vreau să cobor! (preferabil nu singur).

scrie un comentariu »

Cultul și știința – țuleapului!

Am observat o chestie foarte interesantă – duminică de obicei mi se triplează numărul de vizitatori ai blog-ului. Ori după biserică voi dragilor stați și citiți blog-uri ori ceva nu e kosher în toată treaba. Am fost intrigat de această chestiune, dar ca norocul că am decis a întreprinde ceva în acest sens. Ca urmare a ideei date de Domnișoara cu Nasturele (găsiți link-ul către blogul ei pe aici pe undeva), am decis – pornim cultul țulepismului! (Domnișoara cu Nasturele a spus din prima că asta ar trebui făcut, dar nu am crezut-o – eh, fată isteață, cred că de asta o și iubesc așa de mult).

Înainte de a lua modelul Marxist și de a pune bazele unui țulepism științific, să stabilim așa câteva reguli de bază:

1. În ciuda numelui, nu se rezumă totul numai la a sta.

2. Nimic nu trebuie (nu e obligatoriu) – și prin asta nu mă refer la ceea ce ține de ritualurile țulepismului, ci așa în general.

3. Chiar dacă nimic nu e obligatoriu, trebuie asumate consecințele lipsei de acțiune.

4. Conducătorul cultului va fi cunoscut ca Înaltul Preot al Țuleapului și membrii cultului i se vor adresa cu Înalt-Prea-Țulepimea Sa.

5. 10% din veniturile membrilor revin înaltului preot al țuleapului (adică mie!). Păi da! Eu nu aș face un ban cinstit?

6. Nu va exista nici un fel de zeu/idol sau altceva de această natură – țulepismul e un mod de viață și o cale spre autocunoaștere.

Cam atât pe moment, voi reveni mai târziu cu un scurt rezumat al bazelor țulepismului științific, dar până atunci, aveți temă de gândire. Acceptăm idei noi și sugestii, țulepismul e un cult al comunicării între oameni!

Comentarii (3) »